Alertă la Ministerul Energiei, situație critică în județul Alba. A fost convocat Comandamentul Energetic, iar la ora 11:30 este așteptat un anunț important
acum 20 ore
8
Ședința Comandamentului are loc la ora 10:30, la sediul Dispecerului Energetic Național, iar la 11:30 ministrul este așteptat să susțină declarații de presă privind situația din teren și măsurile dispuse, potrivit Agerpres.
Sedința are loc în contexul emiterii unor noi averizări meteo de vreme severă, dar și a agravării situației din județul Alba. în cursul dimineții.
Potrivit Prefecturii, 4.839 de utilizatori din 9 unități administrativ-teritoriale sunt nealimentați cu energie electrică. În teren acționează 10 echipe DEER – Sucursala Alba, care încearcă să remedieze avariile provocate de ninsorile abundente și vântul puternic.
Pentru zonele cele mai afectate au fost dislocate 24 de generatoare, dintre care 7 aparțin IGSU și 17 companiei DEER.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.
Alertă la Ministerul Energiei, situație critică în județul Alba. A fost convocat Comandamentul Energetic, iar la ora 11:30 este așteptat un anunț important