„Postul nu înseamnă cură cu pâine și zacuscă! Echilibrul nutrițional presupune consumul variat de alimente, în așa fel încât, chiar și în lipsa lactatelor, ouălor și cărnii, organismul să aibă toate elementele necesare funcționării optime”, atrage atenția DSP Sibiu.
Specialiștii precizează că proteinele sunt esențiale pentru mușchi, se pot obține și din fasole, mazăre, linte, năut sau tofu.
Grăsimile sănătoase care sunt importante pentru funcționarea creierului se pot obține din avocado, nuci, semințe de in ori susan, dar și din ulei de măsline.
În ceea ce privește fibrele și vitaminele, specialiștii DSP Sibiu recomandă consumul de verdețuri, legume proaspete, rădăcinoase – precum morcovul, țelina, păstârnacul, sfecla sau ridichile – dar și fructele.
„Postul trebuie să fie un dar de vindecare pentru trup și suflet, nu o pedeapsă autoimpusă. Tocmai de aceea el este r...

acum 1 ora
10





















English (US) ·
Romanian (RO) ·