Aspectul a fost vizibil inclusiv pe piața bursieră, arată analiștii XTB, într-o analiză.
Principalul rezultat al discuțiilor a fost definirea principiilor preliminare privind garanțiile de securitate pentru Ucraina. Acest punct a fost considerat esențial atât de Kiev, cât și de partenerii săi occidentali. În plus, spre surprinderea multora, Donald Trump a anunțat că Statele Unite, în coordonare cu aliații europeni, vor sprijini securitatea Ucrainei în cadrul unui viitor acord de pace.
Este important de menționat că, pentru prima dată, s-a făcut referire explicită la garanții similare celor prevăzute la articolul 5 din Tratatul de la Atlanticul de Nord. De altfel, potrivit lui Trump, Vladimir Putin nu a respins imediat această propunere, fapt interpretat de mai mulți observatori ca o potențială evoluție pozitivă.
O altă temă centrală a întâlnirii a fost cooperarea militară
Mai precis, Ucraina a propu...