Apar din ce în ce mai multe informații contradictorii cu privire la proprietatea din Predeal al lui Nicușor Dan. În ultima declarația de avere apare un teren de 7.460 mp. Într-un răspuns pentru Gândul, Primăria Predeal susține că președintele deține un teren de 7.361 mp. În declarație apare ca fiind intravilan, la primărie, extravilan. Gândul solicită ANI să verifice declarația de avere a președintelui

acum 1 ora 17

Se adâncește misterul în ceea ce privește proprietatea din Predeal a președintelui Nicușor Dan. În timp ce acesta susține, sub semnătură, că deține un teren intravilan, autoritățile locale îl contrazic. Această discrepanță ridică mari semne de întrebare cu privire la onestitatea lui Nicusor Dan: a greșit președintele din neatenție sau suntem în fața unui fals în declarația de avere, act oficial care aduce răspunderi penale?

Noi informații obținute de Gândul de la Primăria Orașului Predeal, în urma unei solicitări bazate pe Legea 544/2001, contrazic datele din declarația de avere a președintelui. Răspunsul scurt și cuprinzător anulează ceea ce Nicușor Dan a completat cu mâna sa în ultima declarație de avere, cunoscută public.

„Domnul Dan Nicușor Daniel deține pe raza UAT Predeal un teren pășune în suprafață de 7.361 mp situat în extravilan.”

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/apar-din-ce-in-ce-mai-multe-informatii-contradictorii-cu-privire-la-proprietatea-din-predeal-al-lui-nicusor-dan-in-ultima-declaratia-de-avere-apare-un-teren-de-7-460-mp-intr-un-raspuns-pentru-gandul-20820028

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.