Este a treia oară într-o lună și a noua oară în acest an când NORAD raportează un incident similar, implicând avioane rusești în apropierea Alaskăi. Cel mai recent incident a avut loc miercuri.
NORAD a precizat într-un comunicat emis joi că a detectat și urmărit două avioane Tu-95 și două avioane de vânătoare Su-35, care operau în Zona de Identificare a Apărării Aeriene a Alaskăi (ADIZ).
Nouă avioane americane, un avion E-3 Sentry de comandă și control, patru F-16 și patru cisterne aeriene KC-135 au decolat pentru a identifica și intercepta aparatele rusești, a transmis NORAD.
Avioanele rusești au rămas în spațiul aerian internațional și nu au pătruns în spațiul aerian suveran al Statelor Unite sau al Canadei. Astfel de activități ale Rusiei în apropierea Alaskăi au loc regulat și nu sunt considerate o amenințare, a adăugat NORAD.
Incidentul survine după ce președintele Donald Trump a declarat marți c...