Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, vineri, că poliţiştii au fost sesizaţi, în urmă cu o săptămână, de o femeie de 68 de ani din comuna Şimnicu de Sus, cu privire la faptul că vecinul său ar fi aruncat cu ulei pe autoturismul acesteia, ameninţând că va da foc.
”Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat, de 47 de ani ar fi aruncat cu ulei pe porţile de acces de la imobilul unde locuieşte apelanta şi pe autoturismul acesteia, ce se afla parcat în faţa imobilului, precum şi pe gardul unui alt vecin, un bărbat, de 36 de ani, din comuna Şimnicu de Sus. Totodată, bărbatul de 47 de ani i-ar fi ameninţat că va da foc”, au afirmat poliţiştii.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi tentativă la distrugere.El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru luarea unei măsuri preventive.

acum 15 ore
8





















English (US) ·
Romanian (RO) ·