Bogdan Peșchir a contestat arestul preventiv. Avocat: ”L-a susţinut pe Călin Georgescu, pentru că a simpatizat cu opiniile dânsului şi este o alegere personală”

acum 2 luni 25

Peşchir a contestat plasarea sa în arest preventiv pentru 30 de zile chiar vineri, când măsura a fost decisă de magistraţii Judecătoriei Sectorului 5, care au admis propunerea procurorilor în acest sens.

”În baza art. 226 alin. 1 Cpp rap. la art. 223 alin. 2 Cpp şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cpp, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr. 72/76/P/2024/d3 şi dispune arestarea preventivă a inculpatului PEȘCHIR BOGDAN, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, în formă continuată, faptă prev. de art. 386 alin. 1 Cp cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp (265 de acte materiale), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21.03.2025 şi până la data de 19.04.2025, inclusiv. Respinge cererea inculpatului, formulată prin apărători aleși, de respingere a propunerii de luare a măsurii arestării preventive sau, în subsidiar, de luare a măsurii controlului ...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/bogdan-peschir-a-contestat-masura-arestului-preventiv-avocat-la-sustinut-pe-calin-georgescu-pentru-ca-a-simpatizat-cu-opiniile-dansului-si-este-o-alegere-personala_67de9993e6466851f406ed92

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.