Premierul Ilie Bolojan speră să fie îndeplinite aproape toate jaloanele până pe 28 noiembrie, pentru a evita dezangajarea a peste 800 de milioane de euro.
Bolojan precizează că discuțiile despre eventuale răspunderi vor avea loc după această dată și recunoște că, dacă procedurile ar fi început imediat după notificări, România n-ar fi ajuns în această situație.
Premierul a fost întrebat cine ar trebui să deconteze eșecul, în condițiile în care pe 28 noiembrie, când expiră termenul stabilit de Comisia Europeană, nu sunt atinse toate jaloanele.
„Sper că, pe data de 28 și în zilele următoare, să îndeplinim aproape toate criteriile, în așa fel încât să evităm dezangajarea banilor europeni”, a spus premierul.
Bolojan a explicat că cele trei jaloane au o valoare de peste 800 de milioane de euro. Banii ar trebui recuperați pentru a fi incluși în piața de investiții din România.
„Haideți să vedem care sunt evoluțiile până la data respectivă”, afirmă prim-mi...

acum 59 minute
7






















English (US) ·
Romanian (RO) ·