În cadrul unei emisiuni la Digi24, Bolojan a fost întrebat dacă este posibilă o nouă creștere generală a TVA.
În replică, premierul a declarat că nu s-a pus problema pentru a fi introdusă o astfel de măsură. Totuși, un singur sector – respectiv HoReCa – ar putea suferi o nouă creștere a TVA, cota actuală fiind de 11%. Chiar și așa, premierul declară că o majorare a TVA în acest sector s-ar face doar în anumite condiții.
„Singurul lucru care s-a discutat încă de la instalarea acestui guvern, atunci când s-a făcut majorarea de două puncte procentuale, de la 19%, la 21%, a fost situația TVA pentru restaurante, pentru hoteluri, deci a zonei HoReCa, care a rămas la 11%, dacă rămâne la acest procent sau ar putea să crească – și am convenit că se va face o analiză în toamna acestui an, în luna octombrie, vizavi de cum au evoluat încasările la TVA”, a spus Ilie Bolojan.
El a spus că „e posibil să fi...