Călin Georgescu, autografe la controlul judiciar. Avocat: Mâine ar trebui ridicat controlul judiciar

acum 3 saptamani 5

Călin Georgescu a venit să semneze controlul judiciar, la fel ca în fiecare marți. El a fost așteptat de mai multe persoane – unele venite cu copiii – care i-au oferit flori și i-au ceerut autografe.

În același timp, Giorgiu Coman, avocatul lui Călin Georgescu, a declarat la Realitatea TV, că se așteaptă ca instanța să decidă, miercuri, ridicarea acestei măsuri preventive,

„Din punctul meu de vedere, dacă lucrurile ar fi respectate, ad literam și mă refer la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului în procesul penal, atunci mâine (miercuri – n.r.) ar trebuit ridicată această măsură pentru domnul Călin Georgescu, care oricum este plimbat de la instanță la poliție și de la poliție la instanță, fără ca să existe niciun fel de dovadă. Domnul Călin Georgescu nu a devalizat România, domnul Călin Georgescu nu a folosit niciodată bani din banii publici, iar acest element, această acuzație care ar fi propagat fel și fel de lucruri și aspecte legionare, nu stă – din pu...

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/calin-georgescu-autografe-la-controlul-judiciar-avocat-maine-ar-trebui-ridicat-controlul-judiciar-23688145

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.