Fostul premier și președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ajuns la Poliție luni dimineață, 17 februarie, reclamând că seara precedentă „a fost implicat într-un accident rutier” în Sectorul 1 din București, au declarat surse apropiate investigațiilor pentru Libertatea
„La data 17.02.2025, în jurul orei 11:50, la sediul Biroului Accidente Ușoare, s-a prezentat un bărbat în vârstă de 73 de ani, care a declarat faptul că la data 16.02.2025, în jurul orei 18:50, în timp ce se deplasa cu autovehiculul pe o stradă din sectorul 1, a fost implicat într-un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale”, a transmis Brigada Rutieră.
Potrivit informațiilor Libertatea, cel care a reclamat accidentul este Călin Popescu Tăriceanu. Fostul premier, acum în vârstă de 73 de ani, este însă nevinovat, el fiind cel lovit în spate în zona Știrbei Vodă din București, au precizat sursele citate.
„În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că în acc...