Pentru a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, e lesne de înțeles că perdelele și draperiile trebuie să fie pe măsură. Cu o lungime de aproape 10 metri, acestea ar putea fi declarate cele mai lungi perdele din România. Dar și cele mai murdare. La Camera Deputaților, acestea par să nu mai fi fost date jos de aproape 30 de ani.
Nu știm cine a fost designerul interior care a ales perdelele pentru Casa Poporului, dar nimeni n-a îndrăznit să le mai schimbe. Sau să le spele. Ne referim, desigur, la impozantele perdele, lungi de aproape 10 m, care acoperă ferestrele prin care pătrunde vântul în clădire şi pe care le mişcă la fiecare adiere.
La fel de greu este de aflat și care a fost culoarea originală a acestor perdele, întrucât patina timpului le-a adus o nuanță cenușie, iar pe alocuri se pot zări și pete de diverse origini şi mărimi, pe care se pare că nimeni nu le mai bagă în seamă.
„Perdelele se spală de două ori pe an”
„Ambientarea și am...

acum 2 ore
41






















English (US) ·
Romanian (RO) ·