Cele mai mari secrete ale lui Mircea Lucescu: familie, fotbal și relația cu Dumnezeu. „Mama era cu tata prin sanatorii”
acum 3 ore
38
Mircea Lucescu își deschisese sufletul în cadrul mai multor emisiuni, vorbind despre cele mai mari secrete ale sale. Pe lângă pasiunea față de „sportul rege”, fotbalul, el a vorbit despre familie și relația cu Dumnezeu. El mărturisea că părinții au mers prin sanatorii, „după o sechelă la Cotul Donului în război”. Altfel, el mărturisea că altul i-ar fi fost destinul, dacă nu urma liceul. Mai jos, Gândul vă prezintă o serie de relatări publice emoționante de-ale marelui „Il Luce”.
Mircea Lucescu, supranumit îndeosebi în lumea fotbalului, precum și în presa sportivă drept „Il Luce”, n-a avut o copilărie ușoară. În cadrul unei emisiuni, el avea să își deschidă sufletul și să relateze pasaje din cartea vieții sale. Începuturile au fost dificile, marcate de obstacole în viața cotidiană. El mărturisise că putea să a...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.