Centrul Național de Tenis din București va purta numele fostei jucătoare Simona Halep, a anunțat, marți, Federația Română de Tenis printr-un comunicat de presă.
Numele oficial al bazei sportive va deveni Centrul Național de Tenis Simona Halep.
„Prin această redenumire, FRT își propune să onoreze sportiva care a adus României titluri majore și a reprezentat țara cu demnitate și profesionalism pe cele mai mari scene ale tenisului mondial. Această inițiativă vine ca o recunoaștere a performanțelor excepționale și a contribuției semnificative pe care Simona Halep a avut-o la dezvoltarea și promovarea tenisului românesc la nivel mondial„, au anunțat reprezentanții Federației Române de Tenis.
În vârstă de 33 de ani, jucătoarea Simona Halep și-a anunțat retragerea din activitate la 4 februarie 2025, ultimul său meci fiind cel cu italianca Lucia Bronzetti, pierdut cu 1-6, 1-6, în prima rundă a turneului Transylvania Op...