Ministrul a transmis că seniorii vor primi ajutoare de 250 de lei și de 125 de lei pachete alimentare, de două ori pe an, minim. Dacă nu le-au mai fost mărite indemnizațiile, măcar astfel să fie recompensați.
„Planul nostru este să adaptăm Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, astfel încât resursele europene să acopere integral o serie de nevoi urgente:
– Acordarea sprijinului de 250 de lei pentru persoane vulnerabile în cel puţin două tranşe + 125 de lei prin pachete alimentare, tot în două tranşe.
– Acordarea voucherelor educaţionale de 500 de lei pentru aproximativ 600.000 elevi defavorizaţi.
– De asemenea, căutăm soluţii pentru a finanţa în continuare vouchere de energie pentru populaţia vulnerabilă”, a anunțat ministrul Marcel Boloș.
Potrivit datelor transmise de către MIPE, ajutorul de 250 de lei poate ajunge către:
- persoanele cu dizabilităţi (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, a...