Ciolacu, la finalul întâlnirii cu echipa FMI: Valorificăm fereastra de oportunitate atât pentru dinamica investițiilor, cât și pentru implementarea reformelor asumate prin PNRR
acum 3 luni
32
”Bugetul recent aprobat în Parlament include cel mai mare volum alocat până acum investițiilor, respectiv 7,8% din Produsul Intern Brut. Vom prioritiza proiectele publice, astfel încât cele aflate în stadiu avansat de implementare să primească finanțarea necesară pentru a fi finalizate într-un ritm alert. O altă linie de acțiune este susținerea proiectelor finanțate din fonduri europene, pentru cofinanțarea cărora am alocat resurse bugetare. Valorificăm această fereastră de oportunitate pe care România o are atât pentru dinamica investițiilor, cât și pentru implementarea reformelor asumate prin PNRR și convergente obiectivului nostru de aderare la OCDE în anul 2026”, a menționat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Guvernul va continua soluțiile și pentru susținerea sectorului privat. Premierul a punctat măsurile care se adresează industriei alimentare, construcțiilor, încurajării creșterii industriale, precum și investițiile din energie și infrastructură.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.
Ciolacu, la finalul întâlnirii cu echipa FMI: Valorificăm fereastra de oportunitate atât pentru dinamica investițiilor, cât și pentru implementarea reformelor asumate prin PNRR