CNIR lansează în licitaţie conexiunea strategică între Autostrada A0 şi Aeroportul Otopeni

acum 1 ora 11

CNIR anunță miercuri, într-un comunicat de presă, că a transmis, spre validare, către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), documentația pentru promovarea licitației Drumului Expres care va face legătura între Autostrada A0 București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă-Otopeni. Valoarea estimată a acestei investiției se ridică la peste 400 de milioane lei.

,,Această conexiune de 2,5 kilometri va reduce la doar două minute, un drum care, pe rețeaua existentă necesită aproape 20 de minute pentru a parcurge o distanță de 16-20 kilometri. Realizarea conexiunii rutiere va deservi în primă fază comunitățile din zona localității Tunari, dar este imperativă pentru construirea Terminalului 2 al celui mai important aeroport din România. Nu în ultimul rând va facilita transportul mărfurilor pentru zona Cargo a Aeroportului Otopeni”, a precizat Directorul General al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.