Consiliul Local Cluj a alocat 5 milioane de lei pentru ajutorul familiilor cu copii cu handicap

acum 3 luni 16

”Sprijin financiar lunar de la Primărie pentru copiii cu dizabilităţi din Cluj-Napoca, în valoare de 600 lei/lună. Primăria municipiului continuă şi în anul 2025 acordarea de sprijin financiar pentru copiii cu dizabilităţi şi familiile acestora, în valoare de 600 lei/lună. În urma aprobării proiectului de HCL în şedinţa Consiliului local din data de 17 ianuarie 2025 a fost alocată suma de 5 milioane de lei de la bugetul local pentru acest program”, a transmis, marţi, Primăria Cluj-Napoca.

Potrivit reprezentanţilor acestei instituţii, proiectul este menit să ajute o parte a comunităţii care are nevoie de sprijin, având în vedere nevoile specifice ale copiilor cu dizabilităţi şi costurile crescute pentru tratamente şi terapii.

În anul 2024, 900 de copii cu dizabilităţi din municipiu au beneficiat de acest program al municipalităţii.

”Pentru a beneficia de acest sprijin, persoanele care aplică trebuie să aibă domiciliul în Cluj-Napoca. Cererea tip se poate completa şi...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/consiliul-local-cluj-a-alocat-5-milioane-de-lei-pentru-ajutorul-familiilor-cu-copii-cu-handicap_6798dc07dbf17a0cae232232

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.