Camera Deputaţilor îşi deschide porţile duminică, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Între orele 10.00 – 17.00, instituţia va putea fi vizitată, în regim de gratuitate, de copii şi însoţitorii acestora, accesul fiind permis pe la intrarea dinspre Bulevardul „Naţiunile Unite”.
„Vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară, respectiv <I.I.C. Brătianu>, <Take Ionescu>, <Unirii>, <Mihai Viteazul>, Galeria de onoare şi Galeria presei, sala de expoziţii <Constantin Brâncuşi>, sala de plen a forului legislativ, precum şi Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Copiii vor putea participa, ca şi la ediţiile anterioare, la o serie de activităţi distractive şi educative, care vor include spectacole de teatru şi de magie oferite de Teatrul ”Ambasadorii” şi Opera Comică pentru Copii, întâlniri cu personaje fantastice îndrăgite de cei mici, a...