Președintele Nicușor Dan l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe comisarul european pentru afaceri interne şi migraţie, Magnus Brunner, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti, care face parte din turul de capitale europene pe care comisarul îl desfăşoară în primul său an de mandat. Cei doi au discutat în special despre apărarea granițelor Uniunii Europene și evaluarea României după intrarea în Schengen.
„Am avut astăzi, la Palatul Cotroceni, un dialog constructiv cu comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner. Vizita sa în țara noastră are loc într-un context de securitate dificil, resimțit puternic în regiune.
România se confruntă zilnic cu provocări tot mai complexe, dar și-a d...