Liberalul Viorel Cataramă a furnizat informații Securității, dar n-a fost colaborator în sensul înțeles de lege al fostei poliții politice și nici n-a îngrădit drepturile fundamentale ale omului. Instanțele care au judecat dosarul au înlăturat din dosarul lui Viorel Cataramă niște note semnate „Viorel”, „Voicu” sau „W” care dovedeau contrariul, pe motiv că CNSAS n-a dovedit că pseudonimele îi aparțineau omului de afaceri.
Lucrător în comerțul exterior al regimului comunist
Viorel Cataramă este un milionar care s-a poziționat vreme de trei decenii în topul celor mai bogați români, este patronul fabricii de mobilă Elvila (pe care a fondat-o în 1990), a candidat la alegerile prezidențiale din 2019, iar acum este membru al PNL.
Din ultima poziție, pe care și-o nuanțează ca fiind „conservatoare”, Viorel Cataramă scria înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale de anul acesta că „nu George Simion, ci Nicușor Dan ne poate duc...