O analiză a comportamentelor de consum dezvăluie că micii rămân în topul preferințelor alimentare ale românilor, de 1 Mai. Pe lângă preparatele tradiționale, cererea pentru dulciuri s-a dublat în 2024 față de anul anterior.
Conform analizei Glovo, ziua de 1 Mai 2024 a confirmat din nou preferința românilor pentru mâncăruri tradiționale, cu un volum total de comenzi în creștere cu 25% față de aceeași zi a anului precedent, din partea celor cărora au ales să sărbătorească acasă.
De 1 Mai, vedetele zilei au fost micii. Preparatul a înregistrat o creștere de 25% în volum față de 2023 și a reprezentat aproape 30% din totalul comenzilor de mâncare tradițională livrate de restaurante. Cererea a fost cea mai intensă în marile orașe, cu București, Constanța, Craiova, Galați și Brașov în topul clasamentului.
Românii au completat meniul de 1 Mai cu burgeri și sandvișuri, cartofi prăjiți, dar și cu alte preparate clasic...