Ambasada SUA a transmis, de Zilele Bucureştiului, un mesaj de felicitare, în care descrie capitala ca fiind „un oraș plin de istorie, cultură și povești întinse pe parcursul mai multor secole.” Mesajul a fost însoțit de o fotografie istorică din arhivele Library of Congress, realizată între 1890 și 1900, care surprinde patrimoniul ce continuă să modeleze prezentul orașului.
În fiecare an, la 20 septembrie se sărbătorește Ziua Bucureștiului, o ocazie prin care locuitorii și vizitatorii rememorează istoria capitalei României și îi celebrează prezentul. Data nu a fost, însă, aleasă întâmplător.
Potrivit istoricilor, 20 septembrie marchează prima atestare documentară a orașului București, consemnată în 1459, într-un hrisov emis de domnitorul Vlad Țepeș. În acel act, Bucureștiul apare...