Maramureșul este împărțit în patru zone: Maramureșul Istoric, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și, spre Cluj, Țara Codrului. Am călătorit timp de patru zile prin aproape tot ținutul de lemn, un loc unde am putut cunoaște crâmpeie de trecut și unde am avut privilegiul să observ și să-mi imaginez cum trăiau, de fapt, predecesorii noștri.
În acele căsuțe de lemn, dincolo de porțile specific maramureșene, cu arc de tip romanic, atent meșterite și sculptate cu basoreliefuri și incrustații, încă mai pâlpâie o mică văpaie din istoria neamului nostru. O istorie care murmură ecouri de demult cu un ultim zvâc – prin tradiție, meșteșuguri și obiceiuri culinare pe care noi, jurnaliștii invitați pe acest traseu, am avut norocul să le (re)cunoaștem.
...