Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a spus că își va păstra funcția doar în condițiile în care noul Guvern va include în programul său reforme semnificative în educație.
Nicușor Dan, noul președinte ales al României, a anunțat luni că dorește ca Daniel David să continue la Ministerul Educației. Noul președinte ales și-a exprimat încrederea în actualul ministru și interesul față de planul său de reformă.
„Vorbind foarte cinstit, v-am spus condițiile în care am venit pentru prima parte a mandatului. Pentru această a doua parte a mandatului, am spus că pot sau aș putea să rămân, dacă văd că există un guvern care își asumă în programul de guvernare aceste lucruri mari. Altfel, dacă nu se regăsesc aceste lucruri mari, rolul meu s-a încheiat, la nivel de minister”, a afirmat Daniel David.
El a precizat că nu controlează toate variabilele...