Single-ul lansat miercuri noapte, intitulat „Today’s Song”, este o reflecție personală semnată de liderul trupei și fost toboșar al Nirvana, Dave Grohl, în care acesta vorbește despre maturizare, durere și reziliență. Versurile piesei și mesajul publicat pe site-ul oficial al trupei conturează o stare profundă de recunoștință și dor.
„De-a lungul anilor, am avut momente de bucurie pură, dar și de durere sfâșietoare. Am trecut prin victorii și eșecuri, am reparat oase și inimi frânte. Dar, am mers mai departe împreună, unii pentru ceilalți, orice ar fi. Pentru că, în viață, nu poți merge singur pe acest drum”, a scris Grohl.
Cel mai emoționant moment al mesajului a fost, însă, dedicat lui Taylor Hawkins, a cărui moarte a zguduit profund trupa și fanii. „Numele tău este rostit în fiecare zi, uneori cu lacrimi, alteori cu un zâmbet. Tu ești încă în tot ce facem, oriunde mergem. Imensitatea sufletului tău este egalată ...