Sărbătorită pe 2 februarie, Întâmpinarea Domnului este unul dintre cele mai vechi praznice creștine și este celebrată atât de ortodocși, cât și de catolici și luterani. În timp, sensul religios al sărbătorii a fost completat de tradiții populare legate de succesiunea anotimpurilor și de viața de zi cu zi.
Sensul biblic al sărbătorii
Atestată încă din secolul al IV-lea la Ierusalim, ziua a fost cinstită „cu aceeași bucurie ca Paștele”, relatau pe atunci pelerinii care au descris practicile creștine din Țara Sfântă. Se prăznuiește la 40 de zile după Crăciun și deschide, în calendarul ortodox, începutul Triodului, adică săptămânile de pregătire pentru Postul Mare și pentru sărbătoarea Învierii.
Potrivit relatărilor biblice, Întâmpinarea Domnului amintește momentul prezentării pruncului Iisus la Templul din Ierusalim. În tradiția răsăriteană, accentul cade pe această întâlnire simbolică dintre Hristos și poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, reprezentat de „...

acum 1 ora
4























English (US) ·
Romanian (RO) ·