Diana Buzoianu a declarat că nu poate spune, în acest moment, dacă actualul guvern va rezista unei moțiuni de cenzură.
„N-aș ști să vă spun în momentul de față, pentru că încă n-au fost purtate negocierile”, a afirmat Buzoianu, întrebată la Antena 3 CNN cum ar putea rezista Executivul fără o majoritate parlamentară.
Ea a precizat că discuțiile vor fi purtate „cu absolut toți parlamentarii care vor vota”, iar rolul principal în aceste negocieri îl vor avea liderii grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților.
Diana Buzoianu a adăugat că vede alegerile anticipate ca o soluție în cazul în care criza politică se prelungește.
„Matematica este foarte simplă. Dacă vor decide să voteze împotriva acestui guvern, trebuie să ne reîntoarcem și să creăm un nou guvern. Dacă guvernul respectiv pică, ceea ce are toate șansele, pentru că ...

acum 1 ora
18























English (US) ·
Romanian (RO) ·