„Rhythm Touch” este o brățară care captează sunetul ambiental printr-un microfon, îl procesează și îl transformă în vibrații resimțite pe piele, sincronizate cu muzica sau cu dialogurile dintr-un film.
Prototipul a fost testat în condiții reale, inclusiv la festivalul Untold și în cadrul unor proiecții-pilot organizate la Cinema „Florin Piersic” din Cluj-Napoca, unde spectatori cu deficiențe de auz au putut experimenta filmele prin vibrații transmise în timp real. Potrivit organizatorilor, este prima dată când o astfel de soluție este implementată într-o sală de cinema din România.
Proiectul, realizat de Ioana Popa, Mărioara Mihali, Cătălina Rizel și Iulia Bara, a obținut recunoaștere în competiții de profil. Echipa a câștigat Marele Premiu la Innovation Labs 2024 și locul I la Internet of Things Student Challenge 2024, competiții evaluate de specialiști în domeniul tehnologiei.
Brățara funcționează pe baza ...