Filmat în trei țări, documentarul urmărește reluarea activității și renașterea Clubului în România postcomunistă, odată cu revenirea curselor de galop și continuarea tradiției cailor Pur Sânge Englez.
„Filmul a luat naștere cu o ocazie foarte importantă – 150 de ani de la înființarea Jockey Club. Filmul prezintă clubul. Din păcate, majoritatea surselor care ar fi putut să ne redea istoria clubului au dispărut. A fost greu, dar am reușit.
Clubul a reînceput traseul. Avem două evenimente paralele care ne fac să ne reamintim de momente importante ale existenței lui. Unul este acest film, o dovadă vie prin forța imaginii. Urmează să avem și un album care nu dublează deloc filmul”, a precizat, pentru Mediafax, Răsvan Cernat, Vicepreședinte Jockey Club Român.
150 de ani de istorie, tradiție și identitate românească
Jockey Club Român este al treilea Jockey Club din lume, după cele din Londra și Paris. Filmul era strict necesar pentru a marca împlinirea celor 1...

acum 1 ora
12




















English (US) ·
Romanian (RO) ·