Donald Trump a anunțat că a încheiat toate negocierile comerciale cu Canada, în urma a ceea ce el a numit o reclamă frauduloasă în care fostul președinte Ronald Reagan vorbea neagtiv despre tarife. Astfel el a răspuns campaniei împotriva creșterii acestor tarife navale.
Relațiile dintre Statele Unite și Canada sunt din nou la un nivel minim istoric. În seara zilei de joi, 23 octombrie, președintele american Donald Trump a decis să întrerupă imediat negocierile comerciale cu vecinul său, invocând o campanie publicitară canadiană care se opunea creșterii tarifelor vamale dintre cele două țări.
Donald Trump a anunțat încheierea negocierilor cu Canada
„Având în vedere comportamentul lor scandalos, TOATE NEGOCIERILE COMERCIALE CU CANADA SUNT ÎNCHEIATE PRIN PREZENTA ”, a postat el pe rețeaua sa de socializare Truth.
Republicanul a acuzat autoritățile canadiene că au folosit greșit cuvintele predecesorului său, Ronald...

acum 1 luna
14






















English (US) ·
Romanian (RO) ·