Fiorentina învinge Pisa și face un pas important pentru salvarea de la retrogradare în Serie A

acum 1 saptamana 17

Unicul gol al partidei a venit în minutul 13, după o fază fixă. În urma unui corner, mingea a rămas în careu după un șut deviat, iar jucătorul de la Fiorentina Moise Kean a profitat din apropiere, învingându-l pe portarul Nicolas.

Fiorentina a controlat apoi ritmul jocului, în timp ce echipa antrenată de Hiljemark a arătat dificultăți evidente în construcție.

Pisa, penultima clasată, a încercat să reacționeze în partea secundă, însă cele mai mari ocazii au aparținut tot gazdelor.

Kean putea reuși „dubla”, dar Nicolas a intervenit salvator. Ndour a fost și el aproape de gol pe final.

De cealaltă parte, Cuadrado a trimis puțin pe lângă poartă, într-una dintre rarele faze periculoase ale oaspeților.

Este a doua victorie consecutivă pentru echipa antrenată de Vanoli în campionat. Rezultatul urcă Fiorentina pe locul 16, la egalitate de puncte cu Cremonese şi Lecce, și reaprinde speranțele pentru evitarea retrogradării.

La Pisa, mijlocașul român M...

Sursa: https://www.mediafax.ro/sport/fiorentina-invinge-pisa-si-face-un-pas-important-pentru-salvarea-de-la-retrogradare-in-serie-a-23691749

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.