Fraţii Menendez sunt eligibili pentru eliberare condiţionată după o nouă sentinţă

acum 3 ore 6

Mediafax

Fraţii Menendez, aflaţi în detenţie din martie 1990 şi condamnaţi iniţial în iulie 1996 la două pedepse consecutive cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, au primit o nouă condamnare din partea judecătorului Michael Jesic de la Curtea Superioară a comitatului Los Angeles.

Acum în vârstă de 57 şi 54 de ani, fraţii vor rămâne încarceraţi până când comisia de eliberare condiţionată şi guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, le vor decide soarta.

Cei doi fraţi au marţi în faţa instanţei prin intermediul unei transmisiuni video în direct de la închisoarea din San Diego. Jesic a numit crima lor „absolut oribilă”, dar a spus că a fost „uimitor” modul în care s-au reabilitat în închisoare.

„Este ceva ce nu am mai văzut până acum”, a spus el, potrivit Reuters.

Adresându-se instanţei înainte ca judecătorul să ia o decizie, ambii inculpaţi şi-au cerut scuze familiilor lor, şi-au expr...

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/fratii-menendez-sunt-eligibili-pentru-eliberare-conditionata-dupa-o-noua-sentinta-23551898

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.