George Simion, despre protestul din Piața Victoriei: Nu au fost incidente. Au dat amenzi pentru câteva drone găsite, ca să nu se vadă câți am fost
acum 3 luni
34
George Simion: Vreau să mulțumesc colegilor mei care fac sacrificii, pleacă din sânul familiei și rup din propriu buzunar ca să fie parte a unei mișcări care oferă infrastructura necesară pentru a combate acest rău care este înrădăcinat. Într-adevăr știam cu toții că există stat paralel, știam reprezentanții să-i deseamă, însă nu știam că sunt capabili să facă chiar așa de mult rău, să treacă de orice linie roșie și ca o comparație la ce am vorbit mai devreme, cred că asta a pățit și Donald Trump în primul lui mandat, în care aproape a fost învins de deep state-ul american, nu a putut face multe pentru că nu știa.
Acum știe și în prima lună a celui de-al doilea s-o mandat, a luat mai multe acțiuni decât și a făcut mult mai multe lucruri bune pentru poporul american, pentru că el a jurat credință și în campanie a promis lucruri poporului american de care acum se ține. Într-adevăr modelul acesta de pace care a funcționat până acum și care trebuie să rămână în vigoare Pax America...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.