Gerul ridică consumul de gaze la cel mai înalt nivel din iarnă. Ministrul Energiei: România este pregătită. Stocurile, peste media UE

acum 2 ore 6

Potrivit acestuia, depozitele de gaze sunt umplute în proporție de 65%, cu 11 puncte procentuale peste media Uniunii Europene și cu 6% peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

„Am convocat Comandamentul Energetic Național pentru a ne asigura că România este pregătită să facă față temperaturilor foarte scăzute și să asigure consumul mediu. În prezent, producția internă este de circa 23,6 milioane mc/zi, din depozite se extrag 25,5 milioane mc, iar diferența este acoperită prin importuri din statele vecine”, a explicat ministrul.

Ivan a subliniat că România a intrat în sezonul rece cu depozitele de gaze pline, după ce operatorii din domeniu au fost încurajați încă din vară să achiziționeze suplimentar. „Am fost pregătiți pentru orice scenariu. Situația actuală arată că acele măsuri preventive au fost corecte”, a spus el.

În privința producției de energie electrică, media zilnică este de aproximativ 7.800 MW, față de un consum de circa 8.500 MW. ...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/gerul-ridica-consumul-de-gaze-la-cel-mai-inalt-nivel-din-iarna-ministrul-energiei-romania-este-pregatita-stocurile-peste-media-ue_6965070086efd32c886bad67

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.