Întrebat dacă ar demisiona din funcția de președinte al Camerei Deputaților în eventualitatea în care PSD ar ieși din acordul de guvernare, Sorin Grindeanu a afirmat că toate funcțiile din coaliție au fost stabilite printr-un protocol între partidele participante, susținând că retragerea din acord ar duce la o renegociere a funcțiilor.
„Orice protocol care are la bază alianțe între patru partide politice a însemnat funcție de prim-ministru și toate celelalte. În cadrul coaliției pentru funcția de președinte la Senat, președinte la Cameră, toate aceste lucruri au fost urmarea unui protocol. Evident că atunci acest protocol duce la renegociere”, a spus Grindeanu.
Liderul social-democrat a precizat că își va da demisia în cazul retragerii formațiunii de la guvernare.
„Evident că în momentul în care tu ai fost ales într-un anumit mod, trebuie să faci un pas în spate, ceea ce mă include și pe mine și pe toți ceilalți”, ...

acum 1 ora
7





















English (US) ·
Romanian (RO) ·