„În ţara asta, cu 18 milioane de oameni sau câţi mai suntem, trebuie să fie atâţia? Este exact ceea ce dorim noi să facem. Şi anume, să nu tăiem fără să facem analize. Asta nu înseamnă că nu există localităţi în România unde este supradimensionată o organigramă”, a spus Grindeanu, miercuri, la RomâniaTV.
Întrebat ce înseamnă „supradimensionată”, liderul PSD a venit cu un exemplu. „Dacă avem comune care sunt până în 1.500 de locuitori, trebuie să-i faci un standard. Câţi angajaţi? Între 8 şi 10, cu tot cu primarul. De la 1.500 la 2.500, între 10 şi 15. Aceasta este propunerea noastră, o matrice, o bază de calcul care să se aplice unităţilor administrative”.
„Există primării chiar şi în Bucureşti. Exemplu, primăria sectorului 6 şi vă dau acest exemplu fiindcă domnul Ciucu l-a spus la coaliţie. Dânsul are în aparatul propriu un serviciu sau o direcţie care se ocupă de administrarea domeniului public. Dar acei oameni s...