Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, în colaborare cu autoritățile elene, au destructurat, marți, o rețea, ai cărei membri erau implicați în traficul de bărbați străini în scopul exploatării financiare, dar și prin muncă, notează publicația greacă, Protothema.
Trei dintre capii rețelei au fost arestați, iar cetățenii români – victime ale acestora – au primit protecție din partea autorităților. În dosar sunt cercetați și alți 7 membri ai organizației.
Gruparea ar fi identificat, încă din 2021, cetățeni români aflați într-o situație vulnerabilă, din cauza sărăciei sau a abilitaților sociale scăzute. Acestora li s-ar fi promis că vor ajunge în Grecia să muncească în fabrici sau domeniul construcțiilor, unde vor avea locuri de muncă bine plătite ori...

acum 1 ora
2













English (US) ·
Romanian (RO) ·