Guvernul a aprobat reorganizarea Ministerului Agriculturii şi a instituţiilor subordonate. Se desfiinţează 216 funcţii de conducere. Cheltuielile scad cu peste 10%
acum 2 ore
6
În ședința de Guvern de marţi a fost adoptată ordonanța privind reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a structurilor din subordinea acestuia. Măsurile aprobate au ca obiective principale creșterea eficienței administrative și reducerea birocrației.
Prin actul normativ adoptat astăzi sunt prevăzute următoarele măsuri principale: reducerea numărului ordonatorilor de credite cu 73, de la 166 în prezent, ceea ce va permite o coordonare mai eficientă a instituțiilor din subordinea MADR şi desființarea a aproximativ 216 funcții de conducere, cu scopul diminuării nivelurilor ierarhice și simplificării circuitului decizional.
Potrivit guvernanţilor, reorganizarea va conduce la reducerea birocrației și a suprapunerilor instituționale, la simplificarea traseului documentelor, la scurtarea termenelor de soluționare a cererilor și dosarelor fermierilor şi la eficientizarea activității structurilor din teritoriu.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.
Guvernul a aprobat reorganizarea Ministerului Agriculturii şi a instituţiilor subordonate. Se desfiinţează 216 funcţii de conducere. Cheltuielile scad cu peste 10%