Vizita lui Keith Kellogg la Kiev intervine într-un moment dificil din punct de vedere diplomatic pentru Ucraina, după ce preşedintele american Donald Trump a pus capăt izolării politice a liderului rus Vladimir Putin, s-a angajat în discuţii bilaterale cu Moscova şi, de atunci, s-a făcut ecoul liniilor ruseşti cu privire la Ucraina, având remarci dure la adresa preşedintelui Volodimir Zelenski.
„Am afirmat dorinţa Ucrainei de a obţine pacea prin forţă şi viziunea noastră pentru paşii necesari”, a declarat Sîbiha într-o postare pe X.El i-a reiterat lui Kellogg, care a sosit miercuri în capitala ucraineană şi a declarat că „va sta şi va asculta”, ca parte a misiunii sale, că securitatea Ucrainei şi cea transatlantică sunt „indivizibile”.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urma să aibă şi el o întâlnire cu Kellogg joi. Trimisul lui Donald Trump s-a întâlnit deja cu comandantul suprem al armatei ucrainene, cu şefii serviciilor de informaţii şi ai serviciilor speciale....