Reprezentanții companiei-mamă de la Budapesta au fost întrebați de reporterul Mediafax dacă executivii companiei intenționează să dea judecată statul român, să se adreseze unei organizații de mediere internaționale sau dacă vor accepta decizia statului român fără să o conteste un eventual aviz final negativ al statului.
Este a doua solicitare transmisă grupului, după ce prima nu a primit un răspuns, adresată chiar în ziua în care Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) a informat, pe 20 august, că a avizat negativ acordul dintre nemții de la E.ON care au ajuns la un acord pentru a-și vinde o parte a acțiunilor din România grupului MVM, controlat de statul ungar MVM.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.