Raportul pare să facă referire atât la negocierile pentru un armistițiu cu Israelul, cât și la reluarea discuțiilor cu SUA pentru un nou acord nuclear.
„Iranienii i-au informat pe mediatorii din Qatar și Oman că vor urma negocieri serioase abia după ce Iranul își va încheia răspunsul la loviturile preventive ale Israelului”, a declarat oficialul pentru AFP.
Iranul a precizat, de asemenea, „clar că nu va negocia cât timp se află sub atac”, a adăugat sursa, sub protecția anonimatului, din cauza sensibilității discuțiilor.
„Informațiile potrivit cărora Iranul ar fi contactat Omanul și Qatarul pentru a cere implicarea Statelor Unite în intermedierea unui armistițiu cu Israelul și, eventual, reluarea negocierilor nucleare sunt inexacte”, a mai s...