Washingtonul se teme că o astfel de iniţiativă ar inflama şi mai mult regiunea, marcată deja de conflictul israeliano-palestinian, relatează AFP. Cu toate acestea, este imposibil de ştiut dacă liderii israelieni au convenit asupra unei decizii ferme şi definitive în acest stadiu, potrivit surselor citate.
„Perspectiva unui acord americano-iranian negociat de Donald Trump, care nu ar include retragerea totală a uraniului iranian, face mai probabil riscul unei lovituri”, a declarat un membru al serviciilor de informaţii americane.
În prezent, negocierile dintre Iran şi Statele Unite sunt în impas. Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, şi-a exprimat marţi scepticismul cu privire la rezultatul discuţiilor.
„Nu credem că [discuţiile actuale] vor duce la vreun rezultat”, a declarat Khamenei într-un discurs la Teheran, adăugând că negarea dreptului Iranului de a îmbogăţi uraniu a fost „o mare greşea...