Județul din România în care va fi implementat un Program RABLA inedit. În ce constă noul proiect și de când va fi aplicat
acum 18 ore
7
Autorităţile din Sfântu Gheorghe vor implementa o nouă etapă a programului local destinat înlocuirii maşinilor vechi, începând cu data de 1 septembrie 2025.
Astfel, proprietarii care pot dovedi că locuiesc în municipiu şi că autoturismele lor au circulat aici vor putea alege între două beneficii: un abonament gratuit pe toate liniile de transport public din oraş – valabil cinci ani – sau decontarea a până la 3.000 de lei pentru achiziţia a maximum două biciclete.
Programul funcţionează de patru ani, însă în altă formă, şi a dus până acum la casarea a peste 1.400 de autoturisme vechi.
Bugetul actual al iniţiativei se situează între 700.000 de lei şi 1 milion de lei, sumă asigurată integral din fonduri locale, potrivit observatornews.ro.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.