Există vise pre-monitorii, afirmă reputatul profesor doctor Lavinia Bârlogeanu în podcast „Altceva”, Adrian Artene. Morții ne vorbesc? Iată ce a răspuns Lavinia Bârlogeanu cu toată competența unui psihanalist de înaltă ținută
Sâmbătă seară, 14 martie, canalul de YouTube Altceva a găzduit o conversație de un mare impact emoțional.
Există vise pre-monitorii, da, da, există, avem atâtea mărturii deja, nu cred că le putem comanda noi, dar într-un anumit grad al pregătirii noastre, într-un anumit grad al travaliului interior, într-un anumit tip de conexiune cu propriul inconștient, e posibil să apară astfel de vise care ne informează în legătură cu ce se întâmplă.
În psihanaliză, noi spunem tot timpul că în inconștient nu există timp, Inconștientul le știe pe toate și care au fost și care vor fi. Și aici există un concept foarte frumos, psihanaliza actuală amintire din viitor. Îmi amintesc ce va fi să fie asta?
Nu putem lua ca atare decât de...

acum 1 ora
15






















English (US) ·
Romanian (RO) ·