Situată pe malul râului Bistrița, această formațiune naturală, cu o înălțime impunătoare de 23 de metri, nu este doar un monument al naturii, ci și un custode al unor povești străvechi despre căpcăuni, draci și divinitate.
Vreme de câteva luni din an, poiana este inundată, iar stânca ajunge parțial sub ape. Însă, dacă ajungem aici la momentul potrivit, putem admira stânca în toată splendoarea ei.
Piatra Teiului este un bloc calcaros impresionant, având o înălțime de 23 de metri. Aceasta se află în centrul unei zone protejate de 0,2 hectare și a fost declarată monument al naturii încă din 1951. Turiștii care vizitează acest loc au ocazia să admire, de la distanță, Vârful Toaca și Stânca Panaghia, ambele situate în masivul Ceahlău.
În plus față de frumusețea naturală a zonei, vizitatorii pot descoperi și numeroasele legende care s-au născut în jurul acestei formațiuni. Conform localnicilor, există un motiv bine determinat pentru care Piatra Teiului mai este cunoscu...