Președintele francez Emmanuel Macron începe marți o vizită de stat de trei zile în Regatul Unit, prima vizită a unui lider european de la Brexit încoace.
Programul oficial include o ceremonie de primire la baza militară a Royal Air Force din vestul Londrei, o procesiune cu caleașcă regală până la Castelul Windsor, discuții oficiale cu premierul Keir Starmer și un dineu de stat oferit de regele Charles al III-lea.
„Interesele comune contează acum”
Vizita simbolizează relansarea relațiilor strategice dintre Londra și Paris, după tensiunile cauzate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
„Interesele comune contează acum”, a transmis Palatul Élysée, subliniind relația „esențială” dintre cele două țări pe scena internațională, iar un oficial britanic a declarat că legătura dintre Paris și Londra este „vitală” în contextul global actual, potrivit The Guardian.
Invitația adresată președinte...