Mai mulți bani pehttps://www.mediafax.ro/wp-admin/post-new.phpntru justiție în UE. Victor Negrescu: Avem sprijin politic pentru un buget de trei ori mai mare

acum 1 ora 7

Potrivit acestuia, includerea unui dosar pe agenda de vot a unei comisii de specialitate presupune negocieri complexe și susținute cu toate familiile politice, proces care reflectă modul de funcționare al democrației europene, bazat pe dialog, argumente și construirea de majorități.

După aproape două ore de negocieri, Victor Negrescu a reușit să obțină acordul politic pentru propunerea sa privind alocarea a 0,8 miliarde de euro pentru domeniul justiției, un buget de aproape trei ori mai mare decât cel actual. Creșterea vizează consolidarea capacității sistemelor judiciare la nivel european și îmbunătățirea cooperării dintre statele membre.