Custodele Coroanei a vorbit despre vizitele realizate în diferite regiuni ale țării, de la Bihor și Oltenia până la Maramureș și Dobrogea, unde a remarcat demnitatea și solidaritatea comunităților locale. De asemenea, a menționat deplasările externe efectuate în Estonia, Irlanda, Polonia, Marea Britanie și Republica Moldova, în sprijinul relațiilor României și al parcursului european al țării vecine.
Margareta a evidențiat, totodată, respectul de care România se bucură la nivel internațional și a transmis un mesaj de apreciere pentru militarii, polițiștii, pompierii și jandarmii români, subliniind rolul important al țării la granița de est a NATO și a Uniunii Europene.
În mesajul său, Custodele Coroanei a evocat și impactul activității Fundației Regale Margareta a României, creată în urmă cu 35 de ani, care continuă să sprijine tinerii, vârstnicii și comunitățile vulnerabile, alături de cele 70 de organizații aflate sub patronaj regal.
„Anul 2025 a adus multe realizăr...
acum 2 ore
5























English (US) ·
Romanian (RO) ·