Ancheta procurorilor anticorupție a scos la iveală un mecanism al mitei prin care militarii se pensionau pe motive medicale, iar șpaga ar fi ajuns chiar la Marian Mitrică, șeful Secției de Neurochirurgie.
Ulterior DNA a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că a dispus control judiciar timp de 60 de zile, fără dreptul de a profesa, pentru toți cei trei medici militari inculpați în dosar și acuzați de luare de mită.
Procurorii DNA susțin că medicul Marian Mitrică primea plicuri cu bani de 200 lei sau 100 de euro. Plicurile îi erau lăsate pe masă, odată cu documentele medicale ale militarilor care veneau la consultație, iar apoi Mitrică lua plicurile sau banii și îi băga sub tastatură.
Procurorii au devoalat mai multe de situații în cazul lui Marian Mitrică, șeful secției de Neurochirurgie, potrivit G4Media:
Discuție între șeful de la Neurochirugie și pacientul 1
Col. dr. MITRICĂ ...